Home » Istorie » Misterul trădării din familia Frank. Cine a condus-o către moarte pe Anne Frank şi pe cei trei membri ai familiei sale

Misterul trădării din familia Frank. Cine a condus-o către moarte pe Anne Frank şi pe cei trei membri ai familiei sale

Publicat: 04.06.2017
Pe 4 august 1944, naziştii au ocupat oraşul Amsterdam şi au arestat opt evrei ce se ascundeau într-o anexă aflată în spatele unui raft cu cărţi. Printre prizonieri se afla Anne Frank, o tânără de 15 ani care şi-a petrecut doi ani din viaţă alături de familia sa într-o casă înghesuită.

Jurnalul pe care Anne l-a scris este considerat, în prezent, una dintre cele mai importante dovezi ale Holocaustului, însă circumstanţele arestării sale au fost mereu un mister, informează History.  Unii istorici susţin că o anumită persoană le-ar fi indicat naziştilor anexa în care se afla Anne şi familia sa. 

Tatăl lui Anne Frank, Otto, a fost singurul membru al familiei care a supravieţuit deportărilor din lagărul de concentare, fiind prima persoană care a afirmat că o anumită persoană a ajutat naziştii să-i găsească.  După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Otto Frank a sugerat că vina ar fi fost a lui Willlem van Maaren, unul dintre angajaţii depozitului. 

În timp, Van Maaren a devenit subiectul multiplelor investigaţii asociate trădării, inclusiv un proces intentat de faimosul ,,vânător” de nazişti Simon Wiesenthal. Însă în niciunul dintre cazuri nu i-a fost dovedită vinovăţia. 

Sursa: Wikimedia Commons

La câţiva ani de la publicarea jurnalului lui Anne, investigatorii şi istoricii au propus alte persoane care ar fi putut trăda familia Frank.  Printre aceştia se afla Lena Hartog, soţia proprietarului depozitului, şi Nelly Voskujil, sora unuia dintre ajutoarele lui Otto. În 2002,  autoarea Carol Ann Lee a afirmat că informatorul a fost Tonny Ahlers, un simpatizant care a fost anterior asociat lui Otto Frank.  Propriul fiu al lui Ahlers a propus teoria conform căreia tatăl său ar fi fost iniţiatorul, însă în urma unei investigaţii a autorităţilor olandeze nu s-au descoperit dovezi ale vinovăţiei acestuia. 

Cea mai recentă teorie a apărut în 2016, când membrii muzeului Anne Frank House din Amsterdam au afirmat că tragicul accident ar fi fost doar o întâmplare. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”